Familia

Sursa

Mama tot mama

Sa vina mancarea!

Orfanii de pe DN24D (IV)

Am trecut de mai multe ori prin intersectie. I-am cautat prin imprejurimi, i-am chemat. Nu mai sunt in acel loc. Traiesc cu speranta ca si-a facut mila de ei un cioban de la stanele din zona si ca "orfanii de pe DN24D" si-au gasit un adapost la un iubitor de animale.

Orfanii de pe DN24D (III)

Marti, 12 iunie, 2012. Seara, trecut de ora 22. 

A fost o zi plina, cu mult de lucru si simteam nevoia unor momente de relaxare. Asa ca... apa, cubulete de parizer si ceva hrana uscata pentru puiuti. Afara racoare, placut, dupa o zi caniculara. Ajung repede, nu sunt mai mult de 12 km. La lumina farurilor ii vad cu capusorul deasupra ierbii, atenti la zgomotul masinii. Parchez masina in asa fel incat troita se vede ca ziua. Ma apropii de ei si, surpriza, ma latra. O schimbare totala de atitudine. Dupa cateva cuvinte se pare ca m-au recunoscut si alearga in jurul meu. Las sacosa jos si, simtind mirosul de mancare, devin mai nerabdatori. I-am hranit, le-am dat apa, dar n-au mai mancat la fel de mult ca ziua precedenta. Bag seama ca i-a mai vazut cineva, pentru ca aveau unul dintre vase cu lapte, iar ei erau cu burtica plina. Dupa mai bine de jumatate de ora, i-am lasat din nou la adapostul ierbii si al intunericului.

Sper ca-i va adopta un iubitor de animale. Sunt si ei niste sufletele care merita sa traiasca. Mai au nevoie de ajutor, sunt prea mici ca sa vaneze.

Ce spuneti, le gasim un stapan?  

Orfanii de pe DN24D (II)

Luni, 11 iunie 2012, spre seara.

"Combin" un drum catre mama, la Lungesti, cu o vizita la catelusi. De data asta plec inarmat cu cele necesare (cubulete de parizer, hrana uscata, un bidon cu apa si un vas de plastic. La dus m-am oprit la ei. Erau doar 3. Am sperat ca pentru unul dintre ei s-a gasit cineva sa-i ofere un adapost. Le-am dat apa si de sete isi bagau tot capul in vas. Dupa ce s-au linistit cu apa (luni a fost o zi caniculara), i-am hranit pe fiecare. Dupa ce au dat semne de "plictiseala" referitoare la hrana si au revizitat vasul cu apa, merg in drumul meu. Auzind de isprava mea, mama, femeie miloasa, imi da o craticioara de metal emailat ca sa le las si apa si hrana uscata stropita cu apa pentru a fi mai usor de mestecat cu dantura lor. La reaintoarcere spre casa i-am vazut vioi si n-au mai fost asa de speriati. Le-am refacut proviziile. Din pacate l-am vazut la cativa metri in iarba si pe cel care disparuse... Fusese victima unor ciori.

Orfanii de pe DN24D (I)

Dupa-amiaza, 10 iunie 2012.

Mergeam spre Lungesti ca "reporter de razboi". As fi vrut sa mai fotografiez cativa localnici, sa mai aflu o barfulita. Trec in viteza pe la troita din intersectia drumului de Balabanesti cu cel de Lungesti (DN24D si DJ242C). Mi-am propus de mai mult timp o fotografiez, dar mi-am dat seama ca peste 2-3 ore pozitia soarelui catre apus va favoriza imaginea pe care voiam sa o imortalizez, asa ca imi continui drumul. La Lungesti multa liniste, stau un timp si ma intorc spre casa. Fac cateva fotografii cu vegetatia din drum si ma opresc la troita. Aici, pe terasa, gasesc patru catelusi speriosi si fara vlaga.

Sunt la varsta cand ar fi trebuit sa fie aparati si hraniti de mama lor. Speriati de prezenta mea, incearca sa se ascunda unul in spatele celuilalt. Realizez ca sunt flamanzi rau si caut cu disperare ceva de mancare in masina. Mai aveam uneori ceva pentru situatii "deosebite" sau macar un pachet de biscuiti. Din pacate de data asta facusem curatenie. Cu un ochi la ei si cu altul la masina, incep o noua verificare si dau peste doua sticks-uri din carne pentru  pisici (cam cat doua creioane) uitate intr-un colt. Le rup in bucatele cam de un centimetru si incerc sa le impart frateste. La inceput aveau gura inclestata, dar dau repede de gustul mancarii si spre sfarsit m-au apucat de degetele de la maini si picioare. M-am bucurat sa-i vad mai vioi si mi-am promis ca voi reveni a doua zi.

Ninge?!

Secvente din filmul Snow Buddies