Am vazut-o prima data pe Lola cu cateva zile inainte de accident. Avea cam 3 luni. Sperioasa si jucausa, era tematoare si nu accepta sa fie atinsa. A urmat apoi accidentul. Un sofer teribilist a vrut sa faca o "gluma". O gluma proasta in urma careia Lola s-a ales cu o fractura urata la piciorul din stanga fata. S-a tarat cu durere pe tarasa unui bar din zona si, cum incepuse o ploaie rece, barmanul i-a permis sa stea dupa usa, la dos. Printre gemete arunca cate o privire rugatoare celor din jur. I-a fost dat de mancare, apa si i-am aplicat o atela. Durere mare... muscaturi, de unde sa stie bietul animal ca ii vrem binele? Tarziu, la inchiderea unitatii, trebuia sa fie data afara. Am hotarat in acel moment s-o iau acasa. La intrare in hol a facut cunostinta cu presul mitos din fotografie. I-a fost atat de drag incat oriunde ar sta nu se desparte de el. Au urmat doua nopti de cosmar pentru micuta, medicul veterinar pe care-l cunosteam era plecat din localitate. I-am strecurat in mancare doze mici de analgezic pentru a-i calma durerile, dar cu siguranta vecinii au auzit-o atunci cand se trezea din somn datorita durerii. Primul medic a concluzionat ca fractura este urata si-am fost directionat catre altul pentru o interventie ce prosupunea o tija metalica. Spre norocul ei, fractura a putut fi redusa cu o atela speciala.
Acum e bine, e tare jucausa si are un simt al proprietatii deosebit. Cei mai buni prieteni sunt doi motani tarcati cu care da adevarate spectacole!
